STOICIU LIVIU IOAN, în proces cu Uniunea Scriitorilor din România, în calitate de reclamant pentru Fond – obligaþia de a face” (conform Citaþiei emise la 6 august 2008 / Dosarul 6713/4/2008)

Cãtre Judecãtoria Sectorul 4 Bucureºti

ÎNTÂMPINARE
la cererea-acþiune semnatã de Nicolae Manolescu, preºedintele Uniunii Scriitorilor din România, „prin avocat Deleanu Ioan”
 

Domnule Preºedinte al Judecãtoriei,

E primul proces de care am parte de când mã ºtiu, deºi scriu continuu ºi public în presa scrisã, în ziare ºi reviste, de la Revoluþie încoace (am publicat ºi zilnic opinii critice ºi articole de atitudine, dar mai ales am publicat ºi public sãptãmânal, insistând pe domeniile politic, social ºi cultural-literar). În ultimii aproape 19 ani, publicistica, redescoperitã în libertate, a ocupat ºi locul întâi la masa mea de scris. E prima oarã când sunt acuzat oficial de „calomniere” – în condiþiile în care eu nu fac decât sã critic abuzuri în funcþii, sã spun lucrurilor pe nume ºi sã fac observaþii intransigente pe seama lor. Cel ce m-a chemat acum în instanþã (Nicolae Manolescu, care „reprezintã legal” Uniunea Scriitorilor din România; o voi prescurta mai jos USR) confundã din rea-credinþã critica incomodã, neconvenabilã domniei sale, cu calomnia, trecând, mai nou, ºi la hãrþuirea mea prin Justiþie, iatã, sã mã intimideze. Rãstãlmãcirile cuvintelor mele ºi interpretarea cã ele ar calomnia numai fiindcã sunt critice, amintesc de reflexele trecutului comunist, de o mentalitate compromisã, neculpabilizatã. A calomnia înseamnã a face afirmaþii mincinoase sau a aduce acuzaþii false, ceea ce nu e cazul meu. Pentru mine nu conteazã decât adevãrul!

Insist pe al doilea alineat al cererii-acþiune semnatã de N. Manolescu: „Sã obligaþi pârâtul sã înceteze calomnierea prin presã a Uniunii Scriitorilor din România ºi a persoanelor din conducerea acesteia, sub sancþiunea unor plãþi de daune cominatorii a câte 1.000 lei / zi, pentru toatã perioada de la rãmânerea definitivã ºi irevocabilã a hotãrârii ce se va pronunþa ºi pânã la întreruperea efectivã a calomnierii”! Din start, îmi manifest stupefacþia cã e posibil numai sã se cearã prin Justiþie, azi, sã i se suspende semnãtura unui scriitor independent (cum sunt eu) printr-o hotãrâre „de la data… la data”, sã fie cenzurat „legal”, sã i se închidã gura, cum se spune. Oricât de critic ar fi el la adresa unei persoane sau instituþii publice! E împotriva Constituþiei ºi a bunului simþ. Sã citez din Constituþie: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinþelor ºi libertatea creaþiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”. Câºtigul real principal postcomunist a fost libertatea de expresie! Iatã însã cã azi, dupã 19 ani de democraþie, sunt ameninþat cu plata a 10 milioane de lei vechi pe zi dacã am opinii critice ºi scriu articole de atitudine!

De ce s-a ajuns pânã aici, sã mi se impunã azi tãcerea? Numai dictatura comunistã ºi Securitatea mi-au mai impus asta, obligându-mã sã intru în disidenþã. Sã nu mai critic, azi, USR ºi conducerea ei operativã, cu orice preþ? Vã rog sã reþineþi (n-am altã explicaþie): la USR, la nivel de conducere, s-a intrat în campanie electoralã, în prima parte a anului viitor vor avea loc noi alegeri în breasla scriitoriceascã, va fi ales un nou preºedinte al ei, cu vicepreºedinþi ºi secretari, un nou Comitet de conducere (format din 11 membri „executivi”), un nou Consiliu. E clar, dezvãluirile mele din presã „deranjeazã”, stricã jocurile electorale… De fapt, de ce trebuie sã-mi justific eu cuvintele, la o cerere-acþiune de tip autoritarist?

Se subliniazã în cererea-acþiune conceputã „la general”, semnatã de N. Manolescu, cã în calitatea mea de membru al „Consiliului ca organ suprem de conducere a USR” calomniez USR ºi „deopotrivã conducerea acesteia” (se referã la conducerea operativã a USR, la cei ce primesc salarii pentru funcþiile deþinute la USR, în frunte cu N. Manolescu). Vã rog sã reþineþi: tocmai fiindcã sunt membru al acestui Consiliu „suprem” de conducere al USR (neretribuit), am responsabilitatea expresã, faþã de cei ce m-au ales, faþã de breasla scriitoriceascã, sã fiu critic, transparent, sã nu ascund adevãrurile care lasã de dorit din activitatea conducerii operative a USR, sã o þin din scurt. Mai e ceva de comentat?

Se face caz în întreaga cerere-acþiune de „prestigiul” Uniunii Scriitorilor din România (USR). Care „prestigiu”? Cine l-a determinat? Cine e USR? O instituþie „sub vremi”, care nu se respectã. Prestigiu înseamnã „autoritate moralã” (conform tuturor dicþionarelor) – iar instituþia USR nu se poate lãuda cu nici o acþiune publicã moralã, care sã-i fi atras simpatia populaþiei! Din contrã, USR a ajuns la paroxism: de când a fost ales N. Manolescu preºedinte, în 2005, a fost interzisã semnãtura lui Paul Goma (deoarece e incomod în tot ce scrie ºi azi) în revistele ce apar sub egida USR! Paul Goma fiind un simbol al rezistenþei anticomuniste româneºti, un mare scriitor-disident pe care-l are România, refugiat politic ºi azi în Franþa (ºi pentru care USR nu miºcã un deget sã-l aducã în þarã, din contrã, îl pune la zid cu etichete condamnabile)! Din acest motiv am intrat personal în conflict principial direct cu N. Manolescu ºi cu „cei 11” din Comitetul de conducere al USR, care au gãsit de cuviinþã sã-l compromitã ºi pe plan internaþional pe Paul Goma, nu numai în þarã! Luându-i apãrarea lui Paul Goma ºi publicându-l în revista Viaþa Româneascã, pe care o conduceam, am intrat în… dizgraþia conducerii nedemne a USR! Iatã urmarea, am fost dat în judecatã deoarece apãr Drepturile Omului, începând cu libertatea de expresie.

Se face caz cã eu aduc prejudicii imaginii USR, cã „defãimez” USR (ºi conducerea sa, în frunte cu N. Manolescu), care, citez din cererea-acþiune, „în decursul anilor de existenþã s-a definit cu demnitate ºi competenþã în România ºi în afarã, printro (sic!) activitate susþinutã de promovare a literaturii de calitate” – fals! Care demnitate ºi competenþã? Care imagine? USR n-a fost decât o instituþie colaboraþionistã, care a dezvoltat condamnabil ideologia comunistã ºi a ridicat pe cele mai înalte culmi dictatura ceauºistã… USR a înfierat public orice „ieºire din rând” a scriitorilor disidenþi, ba chiar i-a dat afarã din rândurile ei! Exemplul lui Paul Goma, dacã tot l-am pomenit mai sus, e flagrant: nu numai cã n-a fost apãrat de USR în 1977, dar a fost exclus din USR ºi lãsat pe mâna poliþiei politice.

Apropo: sunt acuzat cã pot aduce în viitor prejudicii (prejudicii potenþiale, deci) prin criticile mele – de când se judecã azi „poveºti cu calomnii ºi prejudicii” care se pot întâmpla în viitor? Sunt condamnat preventiv, Doamne fereºte, ca „inamic public numãrul 1”? Nu se judecã faptele propriu-zise? Iar dacã am adus cumva vreun prejudiciu USR, rog sã se evalueze asta oficial, prin firmã autorizatã.

Mai mult, sunt acuzat cã mã lansez nu numai în calomnierea USR, ci ºi în „calomnierea altor personalitãþi publice din þara noastrã”! Iatã motivul pentru care i se cere Justiþiei sã mã execute sumar, sã-mi interzicã semnãtura – ºi orice cuvânt critic pe care-l voi mai scoate sã fie plãtit cu 1.000 lei noi pe zi! E incredibil: pe toþi îi „calomniez”, deºi nu fac decât sã consemnez adevãruri neconvenabile!

Vã puteþi imagina? Poþi critica orice, ºi Preºedinþia României ºi orice instituþie fundamentalã a statului, azi, dar nu poþi critica Uniunea Scriitorilor, conducerea ei? E de tot râsul (sau plânsul)…

Nu pun în discuþie cererea-acþiune cãtre „Judecãtoria 4 Bucureºti”, întru-totul rudimentarã (dactilografiatã penibil, cu greºeli de genul „printro” ºi „întro”, legat, sau „creierea de disensiuni”, cu virgule puse împotriva ortografiei), semnatã uluitor de Nicolae Manolescu, imaginându-mi cã de vinã e numai avocatul sãu, Deleanu Ioan. Sigur, N. Manolescu nu are nici o scuzã cã aºa compromite Uniunea Scriitorilor din România (USR). Îmi e mie ruºine de toatã aceastã cerere-acþiune „fãrã obiect”, jignitoare ºi agramatã (toatã e construitã pe acelaºi calapod, de tip: „acesta, cuprins de febra scrierilor sale”; ultimul paragraf atinge apogeul, în care N. Manolescu cere pedepsirea mea, prin pronunþarea antologicã a unei hotãrâri în Justiþie care sã-mi suspende semnãtura – întreb: sã fiu pedepsit pentru ce n-am fãcut?).

Se mai spune în cererea-acþiune cã „inventez scenarii” (sic!) – dacã sunt scenarii, deci literaturã, nu pot fi incriminate. Apoi, bazaconia cã prin aceste articole de atitudine eu îmi fac un „renume”, nu mai trebuie sã o demontez, e de ajuns sã citiþi biobibliografia mea, sã gãsiþi adevãratul „renume”. Nu mai pun la socotealã cã se începe, jenant, cu: „În fapt, se constatã cã pârâtul…” – cine „se constatã” (la plural, cu drept de instanþã), într-o cerere-acþiune semnatã de N. Manolescu, care se transformã astfel în delaþiune?

Totodatã, cererea-acþiune e plinã de neadevãruri ºi acuzaþii false (de fapt, ea mã calomniazã pe mine): eu n-am pornit nici o „campanie unilateralã de calomniere” la adresa USR ºi a conducerii sale, pur ºi simplu îmi fac datoria, îi atrag atenþia breslei scriitorilor ce se întâmplã în realitate. N-am apelat la nici un „atac personal”, atac funcþiile publice. Nicãieri n-am afirmat cã USR e „un fel de grupare nelegalã” (e tendenþios argumentul în sine al acestei cereri-acþiune, odatã ce ºi eu sunt unul dintre aleºii structurilor de conducere ale USR, cu drepturi depline, inclusiv de a avea reþineri asupra acþiunilor abuzive ale conducerii USR). O altã aberaþie: cã eu urmãresc ºi „creierea (sic!) de disensiuni în interiorul uniunii” – de unde pânã unde? Numai fiindcã spun unor lucruri pe nume ºi cei vizaþi se simt descoperiþi?

Mã abþin sã fac alte referiri. Aºtept sã vãd enumerate „calomniile” de cãtre N. Manolescu ºi avocatul sãu, sã pot sã le demontez minciuna ºi falsul. Vrea USR sã-ºi spele rufele murdare în instanþã? N-am nimic sã-mi reproºez, n-am intenþionat nici o clipã sã discreditez vreodatã pe cineva, în nici un context. Repet, mi-am fãcut datoria faþã de mine însumi, dând de gol lucruri reproºabile conducerii USR (cu USR n-am nimic de împãrþit, se înþelege, din contrã, iau apãrarea rolului ei sindical; din pãcate, cel ce mã cheamã pe mine acum în judecatã a politizat USR, ceea ce e de neacceptat, ºi nu e numai opinia mea, „oamenii lui Manolescu” au acaparat tot). Repet, nu calomniez pe nimeni, de aproape 19 ani spun doar lucrurilor neconvenabile pe nume. Nu mã intereseazã dacã e preºedintele sau premierul României, sau e preºedintele USR: atunci când am de fãcut cunoscutã o opinie criticã a mea în legãturã cu un aspect sau altul, o fac fãrã prejudecãþi, cu onestitate. Nu am nimic de împãrþit personal cu nimeni, apãr numai cu sinceritate principiile, adevãrul lor. Mã lupt cu bunã-credinþã cu tot ce mi se pare a fi abuz de funcþie.

Închei, întrebându-mã naiv: iubitor de confraþi cum e, criticul literar N. Manolescu a uitat cã înainte de a da în judecatã, „deontologic”, trebuie sã apelezi pe scurt la Dreptul la replicã în presa scrisã, dacã eºti nemulþumit de ceea ce s-a scris despre tine, ºi chiar sã apelezi la noile comisii de mediere de pe lângã judecãtorii, la mijloc putând fi o neînþelegere? Sau sã ai o discuþie amiabilã cu cel pe care vrei sã-l dai în judecatã numai fiindcã îþi blameazã abuzurile ºi nu-þi cântã în strunã. ªtiindu-se cã polemicile culturale nu intrã în Justiþie… Domnia sa a þinut cu orice preþ sã-mi dea cu parul în cap, „prin surprindere”, sã mã învãþ minte „la Tribunal” („la Tribunal, birjar”, ar spune un mare scriitor român clasic). Doar nu e greu sã-i acuzi pe criticii tãi cã te… calomniazã! Reaua sa credinþã bate la ochi.

3 septembrie 2008. Bucureºti

Liviu Ioan Stoiciu