Depasind douazeci si patru de ani imi propun sa nu-mi mai amintesc si sa nu mai dau sensuri nici unei activitati. Sa fiu un semn de punctuatie, mai exact, un semn de intrebare. Ce as putea descoperi si cine ar mai putea afirma ca exist?
   "Trebuie sa insemni ceva!"- spune umanitatea. Altfel spus trebuie sa ai un minim de fiinta sau cine(-ti) va mai spune cineva?!
Nu-mi mai dau sensuri! Ignor identitatea, acea eticheta ce hartuieste...