Insemnari pe marginea articoleleor din Revista 22, nr. 36 (965) din 2-8. Septembrie 2008  "Creditul de consum: prosperitate falsa si pasagera" de Ilie Serbanescu si "Despre isteria imobiliara" de Codrut Constantinescu

Am revenit din nou la Bucuresti in toamna anului 2008.  Primele zile sunt intodeauna zile de repaus si de adaptare. Repaus, dupa un drum lung cu masina si circulatia prin satele din Ardeal, nespus de geu de parcurs si de suportat, dupa minunatele sosele si autostrazi ale Ungariei. Ce sa faci: cum iti asterni drumul, asa mergi. Si romanul a ales prost, ca de multe ori in perioada postcomunista. Adaptare, pentru ca totul este altfel fata de viata in Europa de vest: circulatia, strada, lumea…

Nu am televizor si nici nu vreau sa am. Radioul e mai interesant si programele culturale de la radio, deosebite. De frica insa ca ma voi plictisi, prietena mea Nicoleta mi-a pus in brate un vraf de 22-uri, din ultimele luni. Stie ca aprecez revista si pe cei ce publica aici.

Am inceput din intamplare cu nr. 36 / 965 din 2-8 Septembrie 2008, unde, dupa o scurta rasfoiala, am descoperit articolele de mare clasa ale lui Codrut Constantinescu si Ilie Serbanescu. Sunt un cititor pasionat al saptamanalelor politice si economice din Germania (Spiegel, Wirtschaftswoche, etc), pe care le apreciez pentru analizele exacte, pentru forma si continut. Pot spune ca articolele acestor autori nu sunt cu nimic mai prejos. Dl. Ilie Serbanescu vede pe buna dreptate prosperitatea falsa si pasagera adusa romanilor de creditul de consum, acordat la nebunie de catre bancile straine, care s-au adunat la Bucuresti ca mustele la miere, pe cand Codrut Constantinescu ne prezinta isteria preturilor imobiliare in Romania, ambele probleme fiind deosebit de acute si cu urmari dezastroase, nu numai in Romania.

Creditele sub - prime in S.U.A.

Cine nu a auzit in zilele si saptamanile trecute, de dezastrul provocat in lumea noastra globalizata, de catre speculatiile imobiliare de pe piata americana si de dezastrul bancilor, care in cautarile lor agresive, de noi domenii de activitate , s-au napustit ca hoardele barbare asupra oamenilor lipsiti de mijloace financiare din USA, cubanezi, portoricani sau afro-americani ? “Luati, luati credite, oameni buni, consumati, consumati bunuri de larg consum, nu-i nimic ca voi n-avei nici o letcaie in buzunar, faceti-va cu totii case, va dam noi banii necesari”. Bietii oameni n-au stiut cu cine au de-a face, bancile sunt banci si vor sa castige, cu cat mai mult,cu atat mai bine. Nu 5% si nu 10% pe an, o afacere care nu aduce cel putin 25-30% nu e o afacere buna, nici tun, nici teapa. Altii au picat pe mana unor institute ca Citybanc, care combina creditele in permanenta cu asigurari pe viata, pana cand in final, amaratul ce a semnat contractele datoreaza bancii 400-500% din suma imprumutata.

Ca sa reduca riscul in afacerea cu creditele imobiliare gaunoase, asa zisele sub-prime credite, acordate persoanelor fara de bonitate, bancile ipotecare au facut ceeace face de regula un negociant istet de “autorulate”: vinde-le repede si cat mai departe. Politele ipotecare de tip sub-prime au fost adunate sute si mii de bucati laolalta, in mari pachete, de categorie “negociabile”, laudate apoi ca niste produse financiare noi si moderne, interesante si supra-formidabile, oferite la vanzare institutelor finaciare din lumea intreaga. Bancile emitente destepte s-au lepadat repede de aceste bombe atomice ale lumii financiare, in timp ce alte institutii bancare, hraparete, credule si lipsite de un management in stare sa priceapa despre ce este vorba, le-au preluat in cantitati uriase.

Catastrofa nu s-a lasat mult asteptata. Preturile in continua crestere au inceput sa stagneze, piata s-a saturat si obiectele imobiliare nu au mai fost vandabile.  Milioane de oameni saraci nu si-au mai putut plati ratele; preturile obtinute la licitatie, ca de altfel si preturile imobiliare pe piata libera au scazut vertiginos.

Falimentul bancilor

Urmarea? La inceput au dat faliment bancile mici, cateva au mai fost salvate prin masuri de nationalizare de catre guvernele respective si de bancile nationale. Pe urma s-au dus pe apa garlei colosii de tipul Lehman Brothers, Merill Linch, cat si marile trusturi americane de asigurari, precum gigantul AIG, care dominau pana de curand piata mondiala. Unora le-au lipsit in scurt timp intre 70 si 100 miliarde de dolari, altora dupa cat se pare si mai mult. Lacomia distruge nu numai omenia, ci si economia.

Dezastrul a pornit ca o reactie in lant. Peste 120 de banci americane erau trecute la sfarsitul lunii Julie pe listele negre ale FDIC (federal control deposit insurance corporation), autoritatea de control bancar din Statele Unite, fiind acuzate de calcarea legilor si a dispozitiilor in vigoare. In vartejul prabusirii americane au fost prinse chiar si mari banci europene, care au cumparat produse americane pe care nu le-au inteles, cum ar fi de expl. in Germania banca KfW (agentia nationala de reconstructie economica) si indeosebi fiica acesteia IKB (banca pentru industriile mici si mijlocii), asadar banci de stat pentru dezvoltarea si subventionarea economiei nationale, care au vrut si ele sa ia parte la cozonacul speculatiei mondiale. In ultimele zile au urmat Fortis si Dexia in Benelux, Hypo Real Estate in Germania.

Economia si bursa

Ca urmare a prabusirilor bancare, economia americana a intat in recesiune, iar cea europeana nu mai e nici ea departe. Indicii de bursa, Dow-Jones in America, Euro Stoxx 50 si DAX in Europa, au atins recorduri negative. Actiunile oamenilor ce au investit in bursa au pierdut in scurt timp 40-50% dn valoare. Micii actionari, cu economii pentru zile negre, in valori de bursa, si-au vazut pierdutijumatate din banii agonisiti. Si nimeni nu stie, daca dezastrul nu va merge in continuare.

Concluzia: Nu te increde in minunile economice, prin care toti se imbogatesc peste noapte, fara de parale proprii. Falimentul poate sa te atinga ori pe tine, ori pe banca care te-a creditat. Daca nu ai bani sa rambursezi imprumuturile luate – si sunt multi in aceasta situatie –nu te duci singur pe apa garlei, ci tragic la fund si pe cel care te-a creditat.

CARITAS, repriza a doua

Si in Romania ? Pe de-o parte, matadori locali ca domnii Varujan Vosganian si Eugen Radulescu, nu inceteaza in zilele acestea sa linisteasca oamenii ingrijorati cu cuvinte imbarbatoare, dar …cine ii crede. Iar pe e alta parte bancile de aici sunt filialele unor banci internationale, fiecare dintre ele afectate mai mult sau mai putin de actuala criza bancara, in plina desfasurare. Sistemul bancar romanesc e asadar la fel de labil ca si cel dinafara, ba poate chiar mai mult, dat fiind ca betia imbogatirii ultra-rapide si puhoiul creditelor usor de obtinut, a intunecat mintea oamenilor in ultima vreme. CARITAS, repriza a doua, e in plina desfasurare, iar sabia lui Damocles ameninta primejdios plapanda economie romana.

Un sistem financiar, in care se acorda o dobanda in lei la depozite si cont-salariu de cca 12% p.A., in timp ce la depozitele in euro dobanda anuala ramane la nivelul euopean de 5%, nu poate duce decat la perpetuarea inflatiei si prabusirea RON-ului fata de valutele internationale, indeosebi fata de euro, mai devreme sau mai tarziu.

Ca inflatia s-ar datora celor patru sau cinci miliarde de euro, importate de muncitorii romani din strainatate si ca dobanda de 12%  ar fi o masura de reglementare a cantitatii de lei pe piata interna –asa cum mi-au zis mai multi prieteni, in ultimele zile – le consider drept zvonuri bine lansate in public. Suma sus mentionata este mult prea mica pentru a destabiliza euroul, iar ridicarea dobanzii nu poate avea decat un efect minor si neesential, avand in vedere cantitatea enorma de moneda lichida pe piata romaneasca, de cate abundentele credite de consum.

Relatia euro : leu si pericolul inflatiei galopante

In urma acestei politici financiare, euro-ul s-a devalorizat rapid pe piata interna din Romania, dat fiind schimbul valutar neadecvat, tinut artificial de specialistii bancii nationale intre agreabilul1:3,2 si ceva mai putin ageabilul 1:3,8. Preturile in euro din Romania sunt  fantasmagorice, profund inflationiste si in contradictie cu toate masurile de stabilitate valutara , luate de BCE (banca centrala europeana) din Frankfurt. Euroul se devalorizeaza aici ametitor si pe zi ce trece, asa ca sansa de a-l introduca in viitorul apropiat, ca moneda oficiala, in Romania, scade . Ce valoare mai au astazi 100 de euro in Romania, cand biletul de intrare la o nunta normala costa deja 400-500 eur ?

Dat fiind ca aceasta situatie nu poate continua fara de sfarsit, factorul de corectie ar putea fi in curand devalorizarea leului. In mod normal, BCE ar trebui sa intervina in corectarea raportului valutar, avand in vedere ca inflatia reala in Romania este de aproape 12% (fata de cea europeana de cca.3%), productia autohtona  minima, iar dezechilibrul din balanta de plati masiv. Ca urmare  devalorizarea ar putea fi apreciabila. Ce sa faca in aceste conditii  omul de rand cu micile sale economii ? Sa se teama de depozite in RON ca dracul de tamaie ? Sa aleaga depozitul in euro, la o dobanda de mai putin de jumatate, fata de cea la lei ? Sau pur si simplu sa-si tina banii la ciorap ? Greu de spus, concluzia trebue sa si-o traga fiecare singur.

In loc de incheiere

Asa se dovedeste, ca ceea ce spune dl. Serbanescu, e mai mult decat adevarat:dezvoltarea economica actuala a Romaniei si prosperitatea relativ rapida, este falsa si pasajera. Romania nu traeste pe o alta planeta, ci in lumea globalizata a sec. XXI, supusa legilor economice globale. A baga capul in nisip si a crede ca o criza economica, ca acea din anii 1929-1932, poate atinge numai vestul, este o naivitate. Sa speram ca revenirea la normalitate, in economia romana, nu va fi prea dureroasa, pentru cei ce nu au inteles ca creditarea in extremis este un joc la fel de periculos precum si CARITAS-ul anilor ’90.

Si articolul dlui. Codrut Constantinescu, despre isteria imobiliara ? Respect si sus palaria: dl. Constantinescu este un excelent observator si un bun analist. Apropos: am zambit, vazand ca alaturi de interesantul sau articol, redactia a plasat o reclama despre studiul istoric de la editura Nemira, “Poarta magica din Roma” de Pietro Bornia, unde se vorbeste de alchimie si monumente alchimiste.

Piata imobiliara din Romania vis-à-vis de alchimisti si alchimie ?

Bucuresti
1. Octombrie 2008