În loc de prefaþã.  Dacã vrem sã rãspundem pe scurt la întrebarea, ce este statul de drept, rãspunsul nu poate fi decât unul singur, ºi anume: sistemul politic-social, ce se împotriveºte ºi neagã oricare altã formã de stat, înafara sa. Deci, prin urmare, statul de drept e negaþia statului nedreptãþii , a abuzului, a despotismului, ºi a dictaturii. Caracteristica fundamentalã a statului de drept este fãrã îndoialã libertatea individualã si posibilitatea de a te împotrivi , atunci când eºti ameninþat ºi limitat în exerciþiul drepturilor ºi libertãþilortale fundamentale. Statul de drept neagã principiile, care au dus în secolul trecut, atât la dictatura de stânga, cât ºi la cea de dreaptã, se ridicã împotrivã principiilor rasiste ale statului nazist sau impotriva ideologiei realismului socialist, pornitã de la dialecticã marxistã ºi imperativul puterii proletariatului.Statul de drept infirmã puterea abuzivã. În acest context: dictatura înseamnã abuz, abuzul denotã absenþa statului de drept; Statul de drept vegheazã ºi apãra cetãþeanul de abuz ºi despotism.Statul de drept înseamnã siguranþa individului: fiecare cetãþean îºi cunoaºte drepturile, de care se bucurã ºi ºtie care sunt normele de drept în vigoare. Cetãþeanul ºtie în prealabil, ce are voie sã facã, ºi ce nu.

I.   Principiile statului de drept

(Alin 1) Într-un comentariu asupra statului de drept, S.F. Franke [1] , profesor de politicã economicã ºi drept public la Universitatea din Stuttgart, Germania, aratã cã noþiunea de stat de drept, s-a cristalizat la începutul sec. XIX, pe mãsura dezvoltãrii intelectualitãþii burgheze ºi a luptei acesteia cu statul absolutist (“vox dei”) ºi cu forþele sale represive.

Prin statul de drept se înþelege un stat de tip nou, care vine în sprijinul individului ºi libertãþilor sale, un stat care elaboreazã legi ºi îºi apãrã supuºii. Aceste cerinþe se regãsesc astãzi în accepþia modernã a UE ºi a þãrilor vestice despre stat ºi Constituþie. În accepþiunea zilelor noastre, statul de drept apare ca garantul ºi apãrãtorul libertãþilor individuale, proclamând (i.) egalitate faþã de lege, ºi (ii.) siguranþa juridica, pentru fiecare cetãþean.

(Alin 2) Statul legislativ. Instituþia statului de drept decurge din principii formale, ce garanteazã egalitatea cetãþenilor faþã de lege, precum ºi certitudinea juridicã. Acþiunile statului de drept formal (statul legislativ) decurg din Constituþie ºi normele legislative derogate de la aceasta. Legile formale, sunt legile date de parlament. Legile trebuie sã fie generale ºi abstracte, sã nu se refere la situaþii unice ºi sã evite o terminologie nebuloasã. Efectul ºi urmãrile legilor trebuie fãcute cunoscute, aºa încât cetãþeanul sã ºtie dinainte, ce îl poate aºtepta. Exercitarea puterii de stat ºi sancþiunile care decurg pe cale de consecinþã, trebuie sã fie previzibile, aºa încât sã ducã, pe de-o parte la siguranþã juridicã ºi la protecþia individului, iar pe de altã parte, la acceptanta cetãteanului faþã de normele legislative.

(Alin 3) Statul dreptãþii. Pentru transpunerea în viaþã a dreptului formal, Statul legislativ se foloseºte destructuri ºi elemente materiale. Statul de drept material (statul dreptãþii), este cel care asigurã ordinea de drept, bazatã pe idealele revoluþiei franceze: libertate, egalitate, dreptate. Consecvent, statul dreptãþii se obligã prin Constituþie, sã respecte valorile fundamentale, care sunt Drepturile fundamentale ale Omului ºi principiile Constituþiei. Acest înalt principiu constituþional obligã statul sã respecte valorile fundamentale în permanenþã, ºi sã le transpunã în viaþã.

(Alin 4) În consecinþã, Constituþia defineºte sintagma statului de drept ca pe o cumulare de elemente fundamentale, atât formale cât ºi materiale. Ca bazã valoricã materialã, statul de drept prevede obligarea tuturor structurilor statului, de a respecta demnitatea umanã ºi drepturile fundamentale ale omului, completate apoi prinapariþia statului social.

(Alin.5) Dreptul formal dispune separarea puterii în legislativ, executiv, ºi juridic, subordonarea legislativului faþã de imperativele constituþionale ºi subordonarea puterii legislativ- executiv,în faþã postulatelor de LEGE ºi DREPT.

II.   Caracteristicile statului de drept

a.) Principiul separãrii puterii în stat

(Alin 6) Principiul separãrii puterii în stat prevede împãrþirea puterii de stat în nivele de organizare independente, prevãzute cu obligaþii de control reciproc: puterea legislativã (parlament), puterea executivã (guvern) ºi puterea judecãtoreascã (magistraturã). Scopul separãrii puterii este apãrarea individului ºi evitarea abuzurilor , dat fiind pericolul permanent al concentrãrii puterii în mânã unui singur organ.

(Alin. 7) În timp ce în relaþia dintre legislativ ºi executiv nu se poate vorbi de o separare totalã, datã fiind permanenta întrepãtrundere dintre activitãþile parlamentului ºi ale guvernului, ºi dat fiind cã unii parlamentari sunt în acelas timp ºi membrii în guvern, adevãrata separare a puterii o gãsim, dupã spusele specialiºtilor în domeniul sociologiei statului, în relaþia dintre majoriatea guvernamentalã ºi opoziþia parlamentarã; din p.d.v. formal, ea se manifestã între legislativ / executiv, pe de o parte, ºi justiþie, de cealaltã parte, tablou tipic pentru societatea pluralistã, cu interese contrare.

b.)  Principiul legalitãþii

(Alin. 8) Componentele formale ºi materiale ale statului de drept se regãsesc în principiul de supremaþie al dreptului (legalitatea), ce dominã toate cele trei segmente ale puterii statale, legislativul, executivul ºi juridicul.

În timp ce puterea legislativã este controlatã ºi reglementatã de Constituþie, puterea executivã ºi cea juridicã sunt direct dependente de LEGE ºi de DREPT.  Cele douã elemente fundamentale (primordiale), legea ºi dreptul, reglementeazã nu numai legiile formale ºi materiale, dar ºi dreptul obiºnuit, repectiv dreptul orientativ, elaborat de magistraturã. Legislativul, la rândul sau, e supus principiilor de lege ºi drept, prezente în Constituþie, cu excepþia situaþiei în care îºi exercitã împuternicirea constituþionalã, de a modifica sau revoca legi formale, sau de a le înlocui unele prin altele. În detaliu, se statueazã (i) primordialitatea Constituþiei, (îi) primordialitatea legii, cât ºi principiile (iii) sub premiza legii ºi (iv) pronuntarea in raport de lege ºi drept

(Alin 9) Prin primordialitatea Constituþiei se înþelege obligaþia tuturor organelor de stat de a nu încalcã Constituþia. Sunt interzise acþiunile de nerespectare a Constituþiei sau cele ce tind sã goleascã Constituþia de conþinut. Un exemplu, în acest sens, este interzicerea schingiuirii, chiar ºi în situaþii exta-ordinare (apãrarea securitãþii naþionale, periclitarea democraþiei, prevenirea crimei sesizate) ºi în interesul expres al statului

(Alin 10)  Primordialitatea legii stipuleazã, cã orice intenþie a legislativului, concretizata printr-o anume lege formalã (lege parlamentarã), e primordialã, în raport cu oricare altã manifestare de drept, cum ar fi ordonanþele, dispoziþiile, regulamentele administrative, uzanþele ºi regulamentele interne ale anumitor organizaþii, etc. Orice activitate neconformã cu acest principiu este interzisã.

(Alin 11) Principiul “sub premiza legii” stipuleazã cã toate acþiunile statului trebue sã aibã ca obiect referinþã o normã de drept. Toate acþiunile statului trebue sã decurgã fie din lege, fie dintr-o împuternicire legalã (in condiþiile legii)

(Alin 12) Pronunþarea e subordonatã LEGII ºi DREPTULUI. În situaþia în care un magistrat are indoeli asupra constituþionalitãþii unei norme de drept, sau în ceea ce priveºte oportunitatea acestei mãsuri, trebuie sã suspende cauza ºi sãaºtepte opinia tribunalului constituþional, la cerere. Aceeaºi obligaþie se impune ºi în cazul normelor de drept european, prin accesarea Curþii Europene în cauza

c.)  Alegerea mãsurii adecvate

(Alin 13) Principiul de legalitate, la (b.) presupune alegerea mãsurii adecvate. Mãsura aleasã trebuie sã fie indicatã (corespunzãtoare pentru situaþia data), necesarã ( altã mãsurã nu stã la dispoziþie) ºi convenabilã (echitabilã în raportul cu cauza ºi efectul cauzei). Mãsura adecvatã diferã de la caz la caz.

(Alin 14) Imposibilitatea de a stabili critierii general-valabile îngreuneazã alegerea mãsurii adecvate, dar linia roºie se impune de la sine, ca în cazul interzicerii folosirii armelor în cazul delictelor minore (bagatele). Mãsurile excesive, ce “sar peste cal" sunt interzise, ºi anume la nivelul tuturor segmentelor puterii.

(Alin 15) Mãsurile neadecvate ºi excesive sunt interzise, de altfel ºi la nivelul forurilor administrative. Adminstraþiei îi revine un rol deosebit, având în vedere cã trebuie sã reprezinte voinþa legislativului faþã de public, ceea ce duce de multe ori la situaþii de conflict. Alegerea ºi folosirea mijloacelor adecvate necesitã buna cunoaºtere a instrumentelor generale ºi abstracte, ce stau la dispoziþia forurilor administrative, fapt de care depinde, în bunã mãsurã, hotãrârea concretã luatã de acestea.

(Alin 16) Instrumentele de drept general trebuie concretizate în funcþie de cazuri particulare. Administraþiei îi stãla dispoziþie un anume cadru de acþiune, iar în situaþiaîn care se ajunge la un conflict, hotãrârea administrativã trebuie supusã în integime controlului juridic.

(Alin 17) Existã ºi situaþii în care legislativul lasã la buna apreciere a administraþiei hotãrârea ce se va lua. Oricum, în aceste cazuri, administraþia e obligate sã acþioneze în conformitate cu principiul mãsurii adecvate ºi sã nu încalce practica de pânã acum.

(Alin. 18) Constituþia impune administraþiei principiile LEGII ºi DREPTULUI. Hotãrârile luate la bunã apreciere a administraþiei trebuie sã corespundã sarcinilor administrative trasate de cãtre legislativ ºi sã excludã abuzul. Avem de a face aici cu un mecanism de autocontrol, numit supunere administrativã. Cadrul de acþiune al administraþiei se poate restrânge în anumite situaþii chiar pânã spre zero, date fiind drepturile fundamentale ale omului, ce trebuie respectate. Oricum, hotãrârea administraþiei ºi cadrul sãu de acþiune trebuie sã rãmânã absolut controlabilepentru justiþie

d.)  Interzicerea efectului retroactiv

(Alin 19) Rãmâne de menþionat interzicerea efectului retroactiv, inerent principiului statului de drept, siguranþei juridice ºi  încrederii în lege. Dat fiind cã principiul încrederii în lege nu suportã degradare, efectul retroactiv decade, mai ales în situaþia modificãri pozitive a legislaþiei. Principiul de faþã se impune în cazul delictelor penale ºi al infracþiunilor. Pedepse ºi amenzi pot urma numai în situaþia în care sancþiunile au fost prevãzute, încã dinaintea comiterii delictului.

(Alin 20) În cazul legilor civile, se pot trece cu vederea aºa zisele efecte retroactive false, care apar în legislaþia financiarã, atunci când, în cursul unei perioade impozabile bine definite, au interevenit schimbãri de impozitare. Asemenea cazuri de falsã retroactivitate au acceptanþã constituþionalã. În general interzicerea retroactivitatii decurge din principile de încredere în puterea statului ºi principiul protejãrii individului.

(Alin 21) Efectul retroactivitatii false e în general constituþional, mai ales cu privire la principiul privind încrederea în lege, ce trebue protejat la maximum. Lucrurile stau diferit,  atunci când se revine asupra unor cazuri încheiate, iar la redeschidere, situaþia legislativã s-a modificat în defavoarea individului.
Retroactivitatea, care nu mai e în acest caz falsã, este pe deplin anticonstituþionala. Existã excepþii, doar în situaþia în care pãrþile se puteau aºtepta la o clarificare ulterioarã, sau în cazul în care au apãrut modificãri de amploare, pentru clarificarea unei situaþii de drept, confuze ºi anti-sistemice. Acelaºi lucru este valabil si pentru modificãrile urgente, in interesul comunitãþii.

e.)  Mecanisme de siguranþã

Se considerã, cã însãºi segmentarea puterii în legislativ, executiv ºi juridic, reprezintã un prim mecanism de siguranþã al statului de drept. Acest mecanism, capabil sã corecteze greºeli inerente, rãmâne totuºi insuficient, dat fiind cã statul va hotãrâ el însuºi, dacã se poate deschide acþiune împotriva sa.

O garanþie suplimentarã o aduce Constituþia, care stipuleazã cã, în mãsurã în care o persoanã se considerã prejudiciatã în drepturile sale, de cãtre puterea publicã, poate acþiona împotriva acesteia, pe calea justiþiei.

Dar nici mãcar aceastã garanþie suplimentarã nu este suficientã spre a asigura un demers echitabil în justiþie. Constituþia oferã aicio serie de garanþii suplimentare (drepturi juridice primordiale) ºi anume: independenþa magistraturii, interzicerea tribunalelor excepþionale, dreptul la un complex de judecatã legal, dreptul inculpatului de a fi ascultat de tribunal, interzicerea pedepsei repetate, etc.

f.) Relaþia dintre instanþele de judecatã ºi tribunalul constituþional

Tribunalul Constituþional nu are putere executivã. În situaþia în care o instanþã sau alta nu ia în consideraþie hotarârile Tribunalului Constituþional, acesta nu are cum reacþiona, vulgo, nu poate trimite executorul judecãtoresc spre executare. Ordinea constituþionala poate fi aparata, in acest caz, numai prin dreptul la opozitie.

16.11.2009

Referinte:  [1] www.ivr.uni-stuttgart.de/wipo/download/AufsaetzerFranke/Rechtsstaat.pdf

Nota.  Cu multe multumiri Dnei. Aurora Martin, pentru sprijinul acordat la editarea comentariului de fata