Am petrecut o noapte de vis care a reusit sa eclipseze fericirea sau nefericirea trecutului. In lipsa ta sentimentele au devenit mai puternice, mai profunde. Te caut mereu in amintirile mele si te regasesc zimbind, imbratisindu-ma. Nu mai stiu nimic despre tine si totusi eu stiu atit de multe! Minutele traite impreuna s-au transformat in ore de amintiri, orele in zile... traiesc pentru tine, pentru acea clipa in care destinul te va readuce linga mine. Simt ca iubirea noastra nu se va sfirsi acum, chiar daca au trecut ani de cind esti departe de mine. Tu vei fi mereu cu mine, in sufletul meu, in gindurile mele, in visele mele. Voi pastra amintirea ta ca pe o comoara pretioasa!
Nu reusesc sa-mi gasesc linistea fara tine. Oare pot avea liniste fara tine? Cind erai cu mine toate problemele dispareau, dar acum tu esti atit de departe! Am nevoie de iubirea ta, totul e mult prea greu fara tine.
 Oare stii cit de mult inseamna gindul ca undeva, departe tu te gindesti la mine? Nu cred, insa in viata mea e o picatura de fericire. Privind in trecut pot vedea o raza de lumina ce eclipseaza intunericul durerii, al singuratatii... Ai fost si vei fi raza de lumina ce a luminat si va lumina calea pasilor mei in necunoscut. Nimeni , niciodata nu va insemna mai mult decit tine...

Am cautat de nenumarate ori in ultimele zece saptamani (!) sa vad ce s-a intamplat cu articolul meu “Magia marilor dirijori si orchestrele mari ca institutii independente” adresat la data de 17.10.2009 redactiei revistei Dilema veche, si anume D.lui Mircea Vasilescu. Apas pe linkul CAUTA si calculatorul ma lamureste constant si de fiecare data, ca nu a gasit publicatia cautata. Ma informeaza lapidar ca „au fost gãsite zero rezultate”.

Deci, nu s-a publicat ! Dar de ce oare ?  N-o fi articolul meu suficient de bun pentru Dilema, nu s-o fi potrivit continutul deloc cu tematica celor zece numere publicate intre timp, n-or fi fost considerate problemele discutate drept arzatoare si la ordinea zilei ? Misterul ramane gordian si de nedesfacut.

Dat fiind ca nu mai am nici o speranta,ca articolul meu va mai vedea candva lumina zilei la Dilema,il incredintez acum Vietii romanesti, la categoria Publicistica (vezi linkul din partea dreapta, Categorii), avand in vedere ca articolul , care se ocupa de problemele Filarmonicii George Enescu si de scandalul declansat acolo de d.na Angela Gheorghiu, in luna Octombrie 2009, isi pierde pe zice trece actualitate si deci interesul cititorului.

Tare as vrea sa stiu de ce redactia Dilemei baga capul in nisip. Corect si fair ar fi sa se spuna autorului, in mod clar si raspicat, da sau nu, respins sau acceptat, sau cel putin “mai aveti putintica rabdare”. Tacerea nu e de aur, ci arata numai o regretabila lipsa de respect fata de autor.

Am auzit de la diversi autori, care s-au adresat intre timp si unei alte publicatii (care le-a publicat imediat articolul) ca articolul lor a fost candva publicat si de Dilema. Dar ce folos:  cine procedeaza asa nu mai beneficiaza de originale si il pune si pe autor intr-o situatie delicata. Deci, Dilema, iubito,  fie-ti mila te rog de noi, de tine si de cititorii tai,  si obisnuieste-te sa raspunzi autorilor, cu o vorba clara:   curat murdar sau invers, ca sa stie omul ce are de facut.

25.12.2009

 

În loc de prefaþã.  Dacã vrem sã rãspundem pe scurt la întrebarea, ce este statul de drept, rãspunsul nu poate fi decât unul singur, ºi anume: sistemul politic-social, ce se împotriveºte ºi neagã oricare altã formã de stat, înafara sa. Deci, prin urmare, statul de drept e negaþia statului nedreptãþii , a abuzului, a despotismului, ºi a dictaturii. Caracteristica fundamentalã a statului de drept este fãrã îndoialã libertatea individualã si posibilitatea de a te împotrivi , atunci când eºti ameninþat ºi limitat în exerciþiul drepturilor ºi libertãþilortale fundamentale. Statul de drept neagã principiile, care au dus în secolul trecut, atât la dictatura de stânga, cât ºi la cea de dreaptã, se ridicã împotrivã principiilor rasiste ale statului nazist sau impotriva ideologiei realismului socialist, pornitã de la dialecticã marxistã ºi imperativul puterii proletariatului.Statul de drept infirmã puterea abuzivã. În acest context: dictatura înseamnã abuz, abuzul denotã absenþa statului de drept; Statul de drept vegheazã ºi apãra cetãþeanul de abuz ºi despotism.Statul de drept înseamnã siguranþa individului: fiecare cetãþean îºi cunoaºte drepturile, de care se bucurã ºi ºtie care sunt normele de drept în vigoare. Cetãþeanul ºtie în prealabil, ce are voie sã facã, ºi ce nu.

Nota autorului:   Citeste intregul articolul  Statul de drept  la categoria "Publicistica" (vezi linkul din dreapta sus); acest articol a servit la redactarea lucrarii "Statul de drept, Constitutia si Infrastructura Juridica" in cadrul revistei politice Sfera Politicii nr. 141/Noiembrie 2009, cu tema Crize institutionale:  puterea judecatoreasca.  http://www.sferapoliticii.ro/sfera/cuprins.html

 

Unul dintre prietenii mei buni, intelectual de mare suprafata, mi-a spus la citirea blogului meu despre Revista 22, ca e corect ceea ce afirm, dar, ca prin aceasta relatare m-as fi aliniat de partea “dusmanilor Revistei 22”, careia i- as aduce prejudicii. Nu impartasesc aceasta parere, sunt in continuare un fan al Revistei 22, si o apreciez ca pe una dintre publicatiile romane de prim ordin, atat inainte, cat si acum.

Ma deranjeaza impartirea in dusmani si prieteni, complect deplasata, dupa parerea mea,intr-o societate democratica si pluralistica, care trebue sa apere libertatea de opinie.Un critic ca mine nu e “dusman” ci oponent, si anume impotriva unei anume stari de fapt, in speranta ca prin critica adusa in public, criticatul va intelege de ce a fost criticat, si se va stradui sa-si indrepte greseala. De aici reiese si disensul meu permanent, cu intelectualii din generatia mea, care timp de o viata si o dictatura, a trait sub intelepciunea zicalei populare, precum ca ...capul plecat sabia nu-l taie. In aceasta situatie, imi pun astazi sperantele, in generatia celor in varsta de 35-40 de ani, care au invatat protestul si necesitatea de a te opune.

Pentru redactia Revistei 22 am fost cu siguranta un autor incomod. Dar, in conditiile de inceput de criza, in situatia in care marele public din Romania era neinformat si nu intelegea cum de s-a ajuns aici, problema era de prim ordin; Fiecare trebuia sa se hotareasca, astazi si nu maine,ce trebue sa faca cu banii si economiile sale. Reticenta redactiei de a publica la timp cele sase articole din seria “Cu ochii unui vest-europea (I-VI)”, mult apreciate de publicul cititor, a fost o regretabila greseala. Am pus in discutie in articolul nr. II, (2008) intrebarea, daca se poate ca un stat sa intre in stare de faliment si care vor fi  urmarile falimentului, cu toate problemele legate de devalorizarea monedei si de inflatie. O redactie “la zi” trebuia sa apuce aceasta tema de coarne, si sa deschida o mare discutie, sub titlul "Poate Romania sa ajunga la faliment", si daca da, ce e de facut?

Un asemenea colocviu purtat de Revista 22 la timp, ar fi putut pregati incet, incet populatia pentru situatia de fapt, ce pare a se instaura in cursul lunilor viitoare. Era o obligatie civica  pentru o revista de asemenea format.

23.Octombrie 2009

 

Un cartof fierbinte face cat un pat cald ,  sau  Vântul e mai rece decat frigul, acestea  sunt vorbele de care isi aduce aminte Herta Müller, de la mama ei, deportata in Ianuarie 1945, de catre generalitatea sovietica, la munca silnica in Rusia.

Impreuna cu ea au fost luati cu japca de catre sovietici, majoritatea locuitorilor schwabi din satul banatean Nitzkydorf. Barbatii, cei care nu fusesera inca fortati de nazisti, sa intre in SS, au fost rechizitionati de catre sovietici pentru armata rosie, iar femeile, cu tinerii si copii din sat, au luat drumul catre lagarelor de munca silnica din gulagul sovietic. Explicatia data de generalitatea sovietica a fost asa-zisa vina colectiva a etniei germane, deci si a celor dinafara granitelor statului german, cum e cazul populatiei civile cu caracter rural din Banat si Ardeal, cat si restul minoritatii de origine germana, de la acea data pe teritoriul Romaniei.

Statul roman, slabit si deja incalecat de Stalin, nu a miscat un deget in favorea cetatenilor sai minoritari, lasandu-i prada inumanelor excese sovietice. Toti locuitorii satului, in varsta de 17 – 45 ani, in stare sa munceasca, au fost deportati la rusi, la munca silnica, in cadrul asa ziselor reparaturi de razboi.

Amintirile Hertei Müller imi trezesc amintiri propirii , fiind si eu, din partea mamei, de origine germana. Strabunicul meu August Ziegler, nascut in Germania, in Brandenburg/ Havel, a fost adus ca specialist de catre Regele Carol I in tara. Bunicii mei au locuit mai intai la Constanta, unde au avut mult de furca cu ocupatia rusa, din primul razboi mondial. Bunicul, care lucra la marina romana, i-a interzis bunicii sa vorbeasca nemteste in casa, cu copiii, ca sa nu ajunga la urechea administratiei ruse. Au avut patru fete si mai multi baieti. Doua din fete s-au casorit, una cu un Stefan Wiedmayer din Ploiesti, cealalta cu un Sittner, din Craiova. Stiu ca unchiul Stefan avea familie mare, in care se mai vorbea ceva  nemteste, unchiul Sittner insa era bocna, nu stia o boaba germana, si era roman get-beget.

Pe unchiul Stefan l-au adunat de pe strada din Ploiesti, cred ca prin 1947. O fala de barbat, tanar, inalt si frumos, avea vreo 39 de ani. Nu l-am mai vazut ani de zile. Prin 1952 ne-am trezit cu el in fata usii, acasa la Bucuresti. Arata ca un batran, zdrentaros, si fara un dinte in gura; a murit cativa ani mai tarziu de cancer. Cand si-a mai revenit, povestea de cele patimite in lagar. Tare frig, multa zapada si lipsa de mancare. Salvarea au fost rusoaicele ramase vaduve, care s-au aratat miloase fata de acesti nenorociti. S-au incropit fiecare pe langa cate una. Rusoaicele le fierbeau o zeama lunga de varza si o mancau impreuna, ca nici ele nu aveau mai nimic. Lemnele de foc le furau detinutii, din minele parasite. Multi nu au mai iesit insa cu viata;  se prabuseau peretii si tavanul peste ei, cand furau schelaria.

Cand unchiul Stefan s-a reintors in 1952 din Rusia, s-a intalnit la granita cu un tren plin de tineret, cu destinatie URSS. Ce faceti mai baieti ? Pai mergem la studii in Uniune. Nu stia ca in acest tren se gasea si propriul lui nepot, unul dintre baietii Sittner, din Craiova. N-a avut norocul sa dea de el. Ica Sittner, varul meu avea pe atunci vreo 16 ani, era unul dintre cei mai buni elevi din liceul din Craiova, tare istet si cu minte agera. A fost ales spre a fi trimis la studii in Rusia, dat fiind probabil si numele german. A fost luat pe sus, direct de la scoala si dus, fara de stiinta familiei, la un punct de recrutare, luand apoi drumul Rusiei. In Uniune nu l-a intebat nimeni, ce ar vrea sa studieze, a studiat ceea ce a vrut Uniunea,  in programul de rusificare. Dupa ani de zile,s-a intors ca politruc in misiune speciala in Romania. Nu l-am mai vazut, a evitat sa se intalneasca cu burghezii din familie, care erau parintii mei. Nu il mai chema Sittner, ci Korshakowski, dupa nevasta. Inainte de intoarcere a fost casatorit de catre organizatia pentru care lucra, cu o fata de a lor. Cand Ceausescu a rupt-o cu rusii si a devenit mare nationalist, politrucii ca de-alde Korshakowski, au devenit nedoriti si au fost maziliti din nou in Rusia, cu familie cu tot.Varul meu Ica avea intre timp doua fetite. O viata distrusa si fara de vina personala.

Cand am venit in Germania si am povestit in cercurile universitare de grozaviile pe care le-au facut rusii in Romania, cu populatia civila si cu  minoritatea gemana, am fost privit cret. Marea majoritate a intelectualilor tineri din acea veme era de stanga si ma acuzau de revansism. Nu se vorbea in acea vreme decat de grozaviile pe care statul nazist german le-a facut in Est si nimeni nu vroia sa auda de suferintelor milioanelor de oameni, de etnie germana, care au fost alungati din Polonia si din Cehia, care au murit in iarna lui 1945, fugind de rusi sau alungati de autohtoni. Si nici de soarta minoritatii germane din Romania, vinovata doar de faptul ca, cu sute de ani in urma, s-a lasat translocata din Europa de mijloc, catre teritoriile austro-ungare ale Mariei –Theresa, din Banat si din Ardeal, unde au devenit dupa 1918 cetateni romani. Politica de destindere a cancelarului Brand (1972 – 1974) nu avea nevoie de asemenea aduceri aminte.

Iata de ce gasesc formidabila literaturaHertei Müller si tematica ei si ma bucur din adancul sufletului de succesul avut, si de premiul Nobel primit. A adus in constiinta europenilor din apus si din rasarit acest capitol din istorie, de care pana de curand nu vroia sa auda nimeni.

Consemnari pe marginea seriei “Cu ochii unui vest-european I - VI”:  O experienta de autor cu o redactie haotica, artagoasa si neobiectiva

In Septembrie 2008 ma gaseam din nou la Bucuresti, ca aproape intodeauna in ultimii ani. Mi-a facut o deosebita placere sa citesc ultimele numere din Revista 22, pastrate si adunate pentru mine de catre prieteni. Revista o cunosc de multi ani si o apreciez pentru calitatea deosebita pe care a aratat-o in primii ani ai “perioadei de tranzitie”. In ultimii ani a devenit totusi destul de pestrita. Am gasit multe articole interesante si bune, dar si unele care nu m-au entuziasmat pea tare. Si stilul a inceput pe ici pe colo sa lase de dorit, se simte influenta presei de massa pe piata romana. Ca urmare m-am hotarat sa scriu o scrisoare de cititor, dorind sa-mi exprim aprecierea fata de cateva articole absolute de varf din nr. 965/ Septembrie 2008). Redactia a considerat atributia mea ca meritorie si a publicat scrisoarea in nr. 970/2008 ca articol plin si la loc de cinste (pg. 7). Din pacate, articolul nu s-a pastrat in arhiva revistei. Cititorii care au dorit ulterior sa citeaca articolul I. din aceasta serie, nu l-au mai gasit
in internet.

In lunile ce au urmat am trimis la Revistei 22 mai multe articole mari si mai mici despre economie, din care au fost publicate inca cinci, ceeace m-a bucurat in mod deosebit. Am gasit multa apreciere de la cititorii din tara si din strainatate. Problema cea mare a fost si a ramas redactia. Pentru un publicist obisnuit cu amabilitatea si ordinea de la publicatiile vestice, modul in care se poarta redactia Revistei 22 cu autorii dinafara tarii e tot atat de neplacuta ca si un dus prea rece. Saptamani de-a randul nu am stiut daca un articol sau altul a intrat pe adresa de e-mail a redactiei. A trebuit sa revin de mai multe ori, pana cand redactia s-a hotarat sa introduca in rutina de zi cu zi confirmarea de primire . M-am bucurat de acest “success educativ”, dar nu stiu nici pana astazi daca nu cumva se datoreste doar amabilitatii dnei Cristina Spatarelu, ca raspuns la insistentele mele, sau daca chiar a intrat definitive in rutina redactionala. O alta inacceptibilitate pentru lumea publicistica este si faptul ca redactia nu catadicseste sa confirme autorului acceptarea sau neacceptarea unei lucrari si nici data aproximativa la care articolul acceptat va fi publicat, o situatie deadreptul curioasa la o revista de format. Luarea mea de pozitie mi-a adus o serie de bruscari lipsite de politete din partea redactiei sefe dna Rodica Palade. Inadmisibil stilul arrogant practicat de dna Palade.

Fapt este, ca articole III si IV din seria “Cu ochii unui vest European”, articole de deosebita actualitate economica, trimise in luna Decembrie 2008, avand in vedere criza financiara in continua crestere, au fost “pierdute” sau uitate in dosare de negasit si ca numai dat fiind insistentele mele repetate, au fost scoase de la naftalina si publicate in luna Februarie, din pacate in doua numere consecutive ( nr. 985 si 986/2009). Spun din pacate, deoarece prezenta atat de deasa in paginile Revistei 22 mi-a atras cu siguranta antipatiile unor confrati in de-ale literelor, din, sau de pe langa redactie. Fapt e ca dna Palade a devenit din ce in ce mai artagoasa, argumentand ca nu mai are loc, si ca nu stie cand va avea. A considerat ca n-are nici o importanta, daca articolele sunt de mare actualitate economica sau nu, neapreciand ca opinia romaneasca are dreptul sa afle cat mai de curand ce se intampla in aceasta criza si de ce anume, cat si care sunt pericolele pentru banii agonisiti. Dupa ce mi-am adresat dezacordul prin e-mailul pe care il reproduc aici mai jos, am fost trimis de dna Palade la plimbare, iar articolele V si VI au ramas nepublicate, regasindu-se probabil la cosul de gunoi.

Avand in vedere aceasta situatie in permit a le publica acum on-line la Viata Romaneasca, la categoria Publicistica.

------------------------------------------------------------------------------------

Textul de e-mail din 02.03.2009 ora 10:44:34 catre redactia Revistei 22

Mult stimata dna redactor sef Rodica Palade,

Articolul din anexa: “VI. Euro in botezul focului” este o analiza de prima actualitate, pe care sper ca revista Dvs. sa o aprecieze si s-o publice cat de curand, aratand ca intelege evolutia economica mai bine decat oricare alta publicatie din Romania, si ca stie sa bata fierul cat e cald.

Cu articolele trimise de mine (in mod benevol si fara nici un fel de interes personal), ati putut si puteti informa opinia publica din Romania asupra problemelor acute, respectiv comentariile fundamentale ale analistilor internationali, aproape la zi.

Ar fi o mare greseala pentru revista Dvs., sa tineti asemenea informatii de prima ora in sertar, pentru a le publica doar "atunci cand veti avea loc" , asa cum va pronuntati in e-mailul Dvs. din 18.Februarie. Ma bucur ca articolele mele precedente (I-IV) au avut un ecou atat de mare la cititorii Dvs. Ma refer nu numai la comentariile publicului, la art. III. din Nr. 986, ci in mod deosebit la aprecierile Dlui Prof. Dr. Dumitru Felician -Lazaroiu (Paris) din 17. Febr. a.c.,care, referindu-se la articolul meu nr. IV, publicat in nr. 987 / 27.Ianuarie a.c., alaturi de articolul Dlui N.Filipescu, a constatat "pertinenta remarcabila, la nivelul publicatiilor economice occidentale".

Trebue sa recunoasteti, ca asemenea articole si comentarii sunt o ideala carte de vizita pentru "Revista 22", spre deosebire de productiile discutabile ale unor domni Daianu (vezi interviul luat de Dvs. de curand), pline de aberatii infantile, inexactitati si neadevaruri economice. In anexa, imi permit sa va mai trimit inca odata articolul precedent “V. Banii nostrii cei de toate zilele, pe timp de criza” *din 4. Februarie, care banuesc ca s-a ratacit din nou prin redactie, nefiind publicat. Articolele sunt concepute de asa fel, incat ca sa-l intelegi bine pe unul, e de preferat sa sti ce a fost scris si in cel anterior, sau cel puti sa ai sansa s-o afli din textele arhivate electronic.

In acest sens sunt absolut de acord cu cititorul Vasile Marchidan, care s-a plans ca nu poate gasi nici unul dintre articolele mele mai vechi, in calculatorul Dvs.. Am crezut ca se inseala si am incercat si eu la "CAUTA". Are intr-adevar dreptate Dl. Marchidan, nu e nimic de gasit. Introducand numele meu am ajuns doar la articolul Dlui. Prof. Lazaroiu, in care sunt citat atat de pozitiv, si nimic mai mult. Ar fi extraordinar daca ati ruga pe unul dintre colaboratorii Dvs., sa indrepte aceasta eroare, in interesul cititorilor si a documentarii lor.

La sfarsit, permite-ti-mi va rog o scurta remarca personala: Sunt convins ca munca Dvs. la 22 e foarte intensa si stresanta, ca aveti multe pe cap, ca trebue sa va impartiti in multe locuri deodata, si sa impacati permanent si capra si varza. Sper sa aveti intelegere, ca am apelat din nou la timpul Dvs. pretios, pentru ca, asa cum se spune pe aicea, prin vest : "ceeace e de spus, trebue zis neaparat ".

In acest sens, raman,
cu deosebita stima

Vladimir F. Niculescu
Germania

 

In memoriam Prof. Eugenio Coserio

In varsta de numai 27 de ani am intrat impreuna cu sotia mea in cabinetul Prof. Eugenio Coserio, seful Seminarului (catedrei) de romanistica la Universitatea din Tübingen, Germania. Nu stiam mare lucru despre dansul, fuseseram trimisi acolo pentru traducerea diplomelor universitare, din limba romana in l. germana. Negasind pe nici unul dintre asistentii sai, am intrat sfiosi la profesor. Un birou mare, postat catre geam, profesorul cu fata la noi. Ne-a masurat de sus pana jos, inspecial pe sotia mea, o frumoasa romanca bruneta cu ochi vezi, si a izbucnit: sa nu spuneti de unde veniti, ghicesc eu singur. Cu ghicitul nu fu sa fie, a cotat-o pe sotia mea drept spaniola. Cum asa domnule professor, a ripostat sotia mea, ati vazut Dvs. vreo spanioloaica cu ochii verzi ? Da doamna mea, in nordul Spaniei. A urmat o discutie lunga si cordiala, ne-a povestit multe despre dansul si familia sa, de copiii nascuti in America latina si in Spania, fiecare in alta tara,  despre locurile pe unde a pelegrinat inainte de a-si incununa cariera stiintifica in Tübingen, despre multimea de limbi si dialecte romanice pe care le poseda, despre pasiunea sa pentru romanistica comparata.

Era adorat de colaboratori, de studenti, ca dealtfelt si de conducerea universitatii, care il apreciau ca pe o mare somitate internationala. L-am revazut de multe ori in cadrul universitar. Aducea la Seminar multi literati de pretudindeni si inspecial din Romania, oferindu-le o platforma de desfasurare si consacrare. Asa l-am cunoscut pe Marin Sorescu si pe altii. Cand a fost emeritat (pensionarea profesorilor de prim rang) studentii i-au facut noaptea o manifestatie de adio, mergand pentru dansul cu faclii in mana pe strazile oraselului universitar, in semn de apreciere si adoratie. Uitarea ce se asterne in Romania peste acest genial filolog,  de care vorbeste si Dna Angela Furtuna in interviul-blog publicat de dansa la data de 14. Februarie in Viata Romaneasca, este regretabila, dar nu neobisnuita la romani. Nici marele Celibidache nu e tratat mai bine. In timp ce in Germania Piazetta de la sediul orchestrei simfonice de pe Gasteig (München) poarta numele marelui nostru concetatean, in Bucuresti nu gasim decat o ulita amarata prin Militari, tare nepotrivita spre a aminti de geniul dirijoral nascut pe plaiurile romanesti.

Nota:

Universitatea din Tübingen are o mica prezentare cu o frumoasa fotografie despre Prof. Coseriu (vezi www.uni-tuebingen.de/kabatek/coseriu/hauptseite).
Nascut la Mihleini, Basarabia, in 1921, studiaza in Romania si Italia,  devenind din 1951 profesor penru stiinte lingvistice generale si indogermanice la Universitatea din Montevideo.  Stabileste in decada 1950-1960 fundamentele de baza ale teoriei sale lingvistice, dezvoltand si completand stiinta lingvistica structurala. Lucrarile de baza din aceasta perioada se refera la Ferdinand de Saussure, pe care il analizeaza critic. Modifica si dezvolta conceptul acestuia, argumentand printe altele cu Humbold, Hegel si Aristotel. Alte lucrari din acesti ani ies din contextul analizei structurale a limbii (vezi de expl. Determinacion y entorno).  Aici  se ocupa pentru prima oara de lingvistica textului.  In 1961 vine in Germania, mai intai la Bonn si la Frankfurt, apoi din 1963 e sef de catedra, la catedra de romanistica (stiinta limbilor latine) la Univesitatea din Tübingen. Din 1970 grupul Coseriu Tübingen,  devine leader in domeniul romanisticei si bine cunoscut in probleme de filozofia limbii,  si diverse alte filologii speciale. A decedat la data de 7. Septembrie 2002 in Tübingen.

            Jocul iubirii.
Cind erai linga mine, te alungam
Cind ma imbratisai, rideam.
Cind mina-mi sarutai priveam pe geam...
Dar cind plecai eu te chemam,
Chemarea tu n-o auzeai
Eu te chemam cind tu in zare te pierdeai.
Stiam ca sufereai,
Stiam ca nepasarea mi-o credeai.

Dar azi, cind nu mai vii deloc,
Imi pare rau, mi-a placut sa ma joc
Cu sentimentele tale, cu al meu noroc...
Se scutura florile de soc
De parc-ar plinge linga mine,
De parc-ar sti ca nu mi-e bine,
De parca lea-r fi dor de tine.

Stii, lacrimile-mi curg azi...Noptile sunt grele.
Adorm tirziu...Diminetile-mi par rele
Tu existi doar in visele mele.

Eu te-am pierdut zimbind
Si azi te chem plingind
Mindria mi-a pierit iubind.
Dar ce folos?
Esti linga mine doar in gind...

Tot bate vintu-ncetisor si eu ma plimb pe inserat
Privind in zare neincetat
Sperind ca vei  veni,
Sperind ca intr-o zi ma vei iubi.
       Inca mai vreau
Inca mai vreau sa fiu destinul
Unui strain ratacitor
Inca mai vreau sa ating sublimul
Unui singuratic dor.

Inca mai vreau sa cred
Ca eu nu mai am ce sa pierd
Inca mai cred ca zimbete senine
Ratacesc printre suspine.

As vrea sa-i multumesc lui Dorin pentru comentariul sau. Orice persoana care citeste si apreciaza ceea ce scriu este foarte importanta pentru mine. Un mare scriitor spunea ca daca ai cel putin un cititor merita sa scrii si eu cred ca este adevarat.

Copacii miroseau a toamnã timpurie, Era o vreme rece, mohorâtã ªi mã plimbam singur, desculþ, Cãlcând prin apa neagrã ºi stãtutã. O pasãre murise-n zbor pe-un gard ªi un bãtrân urca încet pe-o scarã ªi cerul începuse-a fulgera, Din ziuã se fãcuse noapte-afarã. Erau doi ochi, probabil de pisicã, Mã urmãreau furiº de dup-o casã ªi-un popã îngâna o rugãciune ªi-n piept simþeam cum inima mã lasã. Eram speriat ºi tremuram cu totul ªi-un glas striga: Nu îl lãsa sã moarã!, O pasãre de pe un gard îºi luase zborul ªi un bãtrân cãzuse de pe-o scarã. Stãteam îngenuncheat, lipit de un copac ªi inima-ncepuse iar sã-mi batã, Dãdusem nas în nas cu Moartea, Dar mã iertase, asta...deocamdatã!

 Caut printre cristale dezintegrate
Rebela fericire ce-am avut-o ieri
Cind amintirile cucereau gindurile integrate 
Regenerind din trecut nostalgice seri         
    NATURA
Cu val tresarind in dulceata tacerii
Te privesc prin fumul fantastic al serii
Cu ingenuozitatea imbinare a verii
Te vad, te iubesc, te ador.

Cu verdele-n schimbatoarea clepsidra a vremii
Dispari in obscuritatea senila a iernii
Te vad tresarind cu o lacrima-n tacere
Dar eu te visez simbind intre stela

Frunzele pling la moartea ta, natura
Cu o palida culoare pt. a lor creatura
Tu mori, reinvii, traiesti,
Prin valul tau nepasatoare imi zimbesti.

Cuprinsa de-a soarelui raza
Natura desprinde din zimbet o fraza
Cu tema unei primaveri,
In singuratatea unei veri