Unul dintre prietenii mei buni, intelectual de mare suprafata, mi-a spus la citirea blogului meu despre Revista 22, ca e corect ceea ce afirm, dar, ca prin aceasta relatare m-as fi aliniat de partea “dusmanilor Revistei 22”, careia i- as aduce prejudicii. Nu impartasesc aceasta parere, sunt in continuare un fan al Revistei 22, si o apreciez ca pe una dintre publicatiile romane de prim ordin, atat inainte, cat si acum.

Ma deranjeaza impartirea in dusmani si prieteni, complect deplasata, dupa parerea mea,intr-o societate democratica si pluralistica, care trebue sa apere libertatea de opinie.Un critic ca mine nu e “dusman” ci oponent, si anume impotriva unei anume stari de fapt, in speranta ca prin critica adusa in public, criticatul va intelege de ce a fost criticat, si se va stradui sa-si indrepte greseala. De aici reiese si disensul meu permanent, cu intelectualii din generatia mea, care timp de o viata si o dictatura, a trait sub intelepciunea zicalei populare, precum ca ...capul plecat sabia nu-l taie. In aceasta situatie, imi pun astazi sperantele, in generatia celor in varsta de 35-40 de ani, care au invatat protestul si necesitatea de a te opune.

Pentru redactia Revistei 22 am fost cu siguranta un autor incomod. Dar, in conditiile de inceput de criza, in situatia in care marele public din Romania era neinformat si nu intelegea cum de s-a ajuns aici, problema era de prim ordin; Fiecare trebuia sa se hotareasca, astazi si nu maine,ce trebue sa faca cu banii si economiile sale. Reticenta redactiei de a publica la timp cele sase articole din seria “Cu ochii unui vest-europea (I-VI)”, mult apreciate de publicul cititor, a fost o regretabila greseala. Am pus in discutie in articolul nr. II, (2008) intrebarea, daca se poate ca un stat sa intre in stare de faliment si care vor fi  urmarile falimentului, cu toate problemele legate de devalorizarea monedei si de inflatie. O redactie “la zi” trebuia sa apuce aceasta tema de coarne, si sa deschida o mare discutie, sub titlul "Poate Romania sa ajunga la faliment", si daca da, ce e de facut?

Un asemenea colocviu purtat de Revista 22 la timp, ar fi putut pregati incet, incet populatia pentru situatia de fapt, ce pare a se instaura in cursul lunilor viitoare. Era o obligatie civica  pentru o revista de asemenea format.

23.Octombrie 2009