Copacii miroseau a toamnã timpurie, Era o vreme rece, mohorâtã ªi mã plimbam singur, desculþ, Cãlcând prin apa neagrã ºi stãtutã. O pasãre murise-n zbor pe-un gard ªi un bãtrân urca încet pe-o scarã ªi cerul începuse-a fulgera, Din ziuã se fãcuse noapte-afarã. Erau doi ochi, probabil de pisicã, Mã urmãreau furiº de dup-o casã ªi-un popã îngâna o rugãciune ªi-n piept simþeam cum inima mã lasã. Eram speriat ºi tremuram cu totul ªi-un glas striga: Nu îl lãsa sã moarã!, O pasãre de pe un gard îºi luase zborul ªi un bãtrân cãzuse de pe-o scarã. Stãteam îngenuncheat, lipit de un copac ªi inima-ncepuse iar sã-mi batã, Dãdusem nas în nas cu Moartea, Dar mã iertase, asta...deocamdatã!