Sunt pe deplin adeptul ideii liberale, cã politica ºi statul nu au ce cãuta în culturã ºi în artã. M-a deranjat profund amestecul politicului, experimentat la Festivalul Enescu 2009. Mã refer la “patronajul” politic, dar ºi la prezenþa permanentã ºi deranjatã a ministrului Theodor Paleologu, venit parcã sã supravegheze evenimentul, la stângãcia ºi lipsa de sensibilitate a acestuia faþã de marele eveniment, la dorinþa sa de profilare politicã pe spatele artiºtilor ºi la gafele fãrã de sfârºit, pe care le-a fãcut pe scenã, ca un adevãrat elefant într-o colecþie de porþelan. L-aº fi apreciat mai mult dacã rãmânea un spectator printre alþii! Voi reveni asupra acestei tematici cu proxima ocazie. Articolul de fata trece in revista situatia inacceptabila ce persista la Filarmonica George Enescu, in urma scandalului din luna Octombrie 2009, arunca o privire asupra relatiei ideale dintre marii dirijori si marile orchestre internationale, si analizeaza pe de alta parte cauzele ce au dus la situatia inadmisisbila de la Bucuresti.

În loc de prefaþã. Dacã vrem sã rãspundem pe scurt la întrebarea, ce este statul de drept, rãspunsul nu poate fi decât unul singur, ºi anume: sistemul politic-social, ce se împotriveºte ºi neagã oricare altã formã de stat, înafara sa. Deci, prin urmare, statul de drept e negaþia statului nedreptãþii , a abuzului, a despotismului, ºi a dictaturii. Caracteristica fundamentalã a statului de drept este fãrã îndoialã libertatea individualã si posibilitatea de a te împotrivi , atunci când eºti ameninþat ºi limitat în exerciþiul drepturilor ºi libertãþilortale fundamentale. Statul de drept neagã principiile, care au dus în secolul trecut, atât la dictatura de stânga, cât ºi la cea de dreaptã, se ridicã împotrivã principiilor rasiste ale statului nazist sau impotriva ideologiei realismului socialist, pornitã de la dialecticã marxistã ºi imperativul puterii proletariatului.Statul de drept infirmã puterea abuzivã. În acest context: dictatura înseamnã abuz, abuzul denotã absenþa statului de drept; Statul de drept vegheazã ºi apãra cetãþeanul de abuz ºi despotism.Statul de drept înseamnã siguranþa individului: fiecare cetãþean îºi cunoaºte drepturile, de care se bucurã ºi ºtie care sunt normele de drept în vigoare. Cetãþeanul ºtie în prealabil, ce are voie sã facã, ºi ce nu.

Articol republicat. Articolul de fata deschide seria "Cu ochii unui vest european (I - VI)" si a fost trimis la data de 1. Octombrie 2008 la Revista 22, care nu l-a retinut in arhiva electronica. Articolele II - IV au fost publicate de Revista 22 si se gasesc in arhiva acesteia la numerele 977/2008 si 985, 986/2009. Articolele V. si VI nu au primit liber de publicare si sunt publicate aici, in Viata Romaneasca

Inca de la nastere, euro a fost privit cu neincredere de catre anglo-americani si de adeptii suprematiei dolarului, care au considerat, ca un copil cu atatea moase nu poate avea o viata buna. Interesele nationale si economiile divergente, care inainte de 1999 au excelat prin fluctuatia puternica a valutelor nationale, sunt greu de tinut cu forta in corsetul celor 3% de la Maastrich (deficit maxim fata de BIP). Scepticii au considerat ca e o chestiune de timp, pana cand unul din euromembri o va lua hais si celalat cea, neputand rezista presiunilor impuse de valuta comuna. Au mizat ca euroul, nu va supravietui primei crize mai puternice si ca Europa va reveni la valutele nationale. Motiv pentru care Anglia a ramas de la bun inceput la lira sterlina, marea lor valuta de alta data ((Articol inaintat in luna Martie 2009 Revistei 22 si din pacate nepublicat de aceasta, pe motivul lipsei de spatiu))

Un banc de actualitate, in vest: stiti cumva care este diferenta dintre capitalism si socialism? In socialism bancile sunt mai intai nationalizate si dau apoi faliment; in capitalism e invers. Ne putem intreba desigur, cum de s-a ajuns la aceasta situatie. Multi analisti sunt de parere ca dezordinea a inceput odata cu renuntarea la standardul pe aur si apreciaza ca nu va fi liniste, pana nu se va reveni la el. Articolul de fata trece in revista argumentele pro si contra, legate de aceasta teorie. ((Articol inaintat in luna Februarie 2009 Revistei 22 si din pacate nepublicat de aceasta, pe motivul lipsei de spatiu))

.

Despre competentele limbajului in raport cu politica, din punctul de vedere al lui Noam Chomsky

Lucia Daramus Competenþele Limbajului & Politica Aflându-mã în Anglia, m-am întrebat, desigur, ce citesc englezii, de ce sunt preocupaþi în general. Am intrat, aºadar, prin librãrii ºi anticariate. Prima carte, cumpãratã din anticariat, bugetul nepermiþându-mi sã-mi achiziþionez una nouã, a fost Chronicles of Dissent. Mai întâi m-a atras numele de pe copertã – Noam Chomsky, autor pe care-l studiazã, desigur, orice stundent la filologie, mai cu aplecare încã cei care-ºi fac studiile aprofundate în lingvisticã. Insã, cartea mai sus menþionatã nici n-o aveam, nici n-o citisem, nici nu auzisem de ea. Aºadar, am rãsfoit-o, am citit câteva fragmente pe loc, în anticariat, decizându-mã s-o cumpãr. Volumul de interviuri - Noam Chomsky ºi David Barsamian - Chronicles of Dissent – ne invitã, pentru prima datã, la a ne gândi la toate posibilitãþile limbajului, la nivelurile realitãþii ºi implicãrii limbajului, folosit într-un sens sau altul. Deºi nu e un tratat lingvistic, autorii nepropunându-ºi aºa ceva, dialogurile subliniazã extrem de bine caracterul distructiv al limbii ca instrument întrebuinþat în acest sens, de cãtre oamenii politici ai timpului. Capitole ca Language in the Service of Propaganda; Terrorism: The Politics of Linguage; Israel, the Holocaust and Anti-Semitism; Prelude to the Gulf War; World Orders: Old and New etc. surmonteazã, pe date concrete, puterea limbajului, ca posibilitate de a distorsiona realitatea, ca instrument de manipulare a maselor. Intrebat despre relaþia dintre politicã ºi limbã, Noam Chomsky considerã cã este una tensionatã, în fapt, existând mai multe înþelesuri, niciodatã un singur înþeles, în întâlnirea dintre limbã ºi politicã, deºi n-ar trebui sã i se acorde o importanþã prea mare acestui tip de relaþie. Terminologia, considerã lingvistul, dar ºi discuþia clasicã, referitor la problema amintitã, s-ar regãsi la Orwell, în Politics and the English Language. Mult mai interesante i se par, însã, conexiunile dintre limbã ºi mediile sociale ce þin de natura umanã, care pot revoluþiona structura unei societãþi, pot pune ordine în schimbarea instutuþionalã, susþinând stabilitatea dintr-o anumitã structurã, indiferent care ar fi aceasta, cu condiþia sã existe o bazã moralã. La temelia unei astfel de ralaþii ar sta natura umanã, conceptul fundamental de naturã umanã fiind teribil de articulat.......

Eseul de faþã aratã o serie de reflecþii filosofice privitoare la moarte, de la cele mai vechi timpuri pânã la Heidegger, mai exact, de la concepþiile lui Platon ºi Aristotel, trecând pe la Descartes, Montaigne, Kant, Hegel ºi Nietzsche, Husserl ajungând la Heidegger. Eseul porneºte de la urmãtoarea întrebare: poate sã aibã filosofia ca obiect de cercetare acest de negândit care este moartea? Cu alte cuvinte, putem sã înþelegem ceea ce pune capãt oricãrei înþelegeri, gândirea a ceea ce aneantizeazã gândirea însãºi? Dastur încearcã sã rãspundã la aceste întrebãri cu ajutorul teoriilor filosofilor menþionaþi.